Eco Scoala

https://healthandusblog.wordpress.com/

Eco-Schools este un program pentru managementul mediului si certificarea şcolilor care-l implementeaza, coordonat la nivel international de Fundatia de Educatie pentru Mediul Inconjurător (FEE), ce reuneşte 81 de organizatii din 68 de tari, care actioneaza la nivel national în domeniul educaţiei pentru o dezvoltare durabilă. Dintre acestea, în anul 2017, 67 de tari au implementat Programul mondial ECO-SCHOOLS. Pe plan mondial, Programul este sustinut de Uniunea Europeană, UNESCO şi UNEP (Programul Natiunilor Unite pentru Mediu).

Programul Eco-Scoala a debutat pe mapamond ca program-pilot, in anul 1994, pornind de la necesitatea implicării tinerilor in  gasirea de solutii la provocările impuse de dezvoltarea durabilă la nivel local. Ȋn anul 2017 au participat 51 454 de scoli din lume, din care 16 941 detin Certificat de Eco-Scoala si Steagul Verde. Un numar de peste 19 000 000 de copiii si tineri, peste 1 400 000 de cadre didactice s13 221 de autoritati locale dezvolta acest program în lumea intreaga.

CRITERII INTERNATIONALE CE TREBUIE INDEPLINITE

  1. Parcurgerea celor 7 pasi (conform documentatiei).
  2. Toti elevii implicati: activitati si initiativa
  3. Implementarea cel putin a unei teme dintre cele propuse de coordonarea internationala.
  4. Legaturi pe internet cu alte scoli, pe probleme de mediu.
  5. Activitati desfasurate în colaborare cu alte unitati scolare din comunitatea locala.
  6. Parteneriate viabile cu autoritatile locale.
  7. Implicare continua pentru obtinerea unor performante de mediu.

Dupa obtinerea Steagului Verde, unitatea scolar are obligatia de a derula cel putin doua teme din cele impuse de coordonarea internationala.

In Romania, Programul Eco-Scoala a debutat în anul 1999 cu doar 5 şcoli pilot, ajungându-se în 2009 la 424 de unităţi scolare, sub coordonarea Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie, in calitate de membru cu drepturi depline al FEE. De-a lungul timpului, circa 850 de unitati scolare (gradinite, scoli generale, licee, colegii, grupuri scolare, scoli speciale, cluburi sau palate ale copiilor) din România au derulat programul, la finalul anului scolar 2017/2018 fiind active un număr de 305.

Activitati 2020-2021

Activitate: Ziua pământului- 22.04.2021

Activitatea a avut loc pe platforma Zoom. Elevii au urmărit videoclipul ”What a wonderful wordl” de pe aplicația Treasure Earth și au discutat despre sentimentele pe care acest videoclip la trezește și despre modul în care media poate ajuta să susțină o cauză nobilă. Ei au discutat despre modul în care activitatea omului strică mediul și despre ce consecințe pot exista pe termen lung. Apoi, elevii au înregistrat mesaje audio despre importanța planetei și le-au încărcat într-un padlet în care lucrează cu colegi din alte țări. 

Idei Eco

Comitetul ECO al Liceului de Arte “Ionel Perlea’, Slobozia, Ialomita a inceput o noua activitate colaborativa. Este vorba de Idei Eco, documentul colaborativ in care elevii sunt inivitati si caute idei eco si sa le posteze in documentul Google slide conceput pentru aceasta activitate. Astfel, a fost parcurs primul pas > Umbrele altfel. Ei au discutat despre importanta reciclarii obiectelor din jurul nostru si modul in care tinerii se pot implica in activitati de constientizare a impactului pe care activitatea omului il are asupra mediului. Urmeaza si alte provocari!

Specii pe cale de dispariție

Ce specii de animale sunt pe cale de dispariție? De ce sunt pe care de dispariție? Ce putem face ca să protejăm aceste specii? Acestea sunt întrebări la care elevii claselor a VII-a și a VIII-a au căutat răspunsuri folosind diferite surse de informare și au realizat un document ppt care poate fi folosit ca material și de alte clase, la alte materii.

Stil de viață sănătos la ora de limba germană “Gesundes Leben”

La început am dezbătut împreună cu elevii această temă și fiecare a exprimat ce înseamnă pentru el un stil de viață sănătos, cum putem trăi sănătos și ce implică acest lucru. Am încercat să corelăm aceste idei cu ora de limbă germană și să exprimăm câteva idei în această limbă. Mai apoi am lucrat în aplicația Padlet unde fiecare copil a postat părerile sale despre tema proiectului, atașând și imagini reprezentative pentru ideile exprimate

Activitatea ,,Hora vitaminelor” s-a desfășurat în mediul on-line și a avut ca scop conștientizarea importanței unei alimentații echilibrate și a rolului vitaminelor în organismul uman.
Elevii clasei a V-a D au fost informați cu privire la importanța consumului de fructe și legume, au realizat salată utilizând alimente ce asigură starea de sănătate a organismului, au participat
la jocul ,, sandwich-ul haios”, au realizat personaje din fructe și legume, iar la final au consumat produsele activității. Prof. Negoita Iuliana si Dumitru Catalina.

Activitatea ,,Ecosisteme acvatice” s-a desfășurat în mediul online și a avut ca scop
conștientizarea importanței conservarii biodiversitatii.
Elevii clasei a V-a D au urmarit filmul didactic,,Lumea subacvatica” si au realizat un acvariu din
materiale reciclabile. La finalul activitatii elevii au prezentat produsele activității.



Educație pentru sănătate

Elevii clasei a X-a E au urmărit un fragment din cadrul unei conferinte cu un renumit nutriționișt al României, d-na dr. Simona Tivadar. Astfel, in videoclipul accesat la adresa https://www.youtube.com/watch?v=xXz3N5T1iOI elevii au avut  posibilitatea de a înțelege ce înseamnă o nutriție adecvată/echilibrată. Mai mult decat atat, acestia s-au aratat extrem de interesati de ceea ce au vizionat, incat au initiat discutii pe tema abordata, apreciind ca secretul unei diete sanatoase e adecvarea. In urma acestei activitati, beneficiarii directi ai educatiei au avut de realizat un poster: Stil de viata sanatos/Healthy Lifestyle dupa instructiuni clare. In concluzie, elevii au fost incantati de sarcina propusă și au realizat pagini/postere personalizate; produsele au fost incarcate pe o pagina creata/dedicata special, la adresa: https://padlet.com/adrianatudor78/3omasyjceerosnix

Prof. Tudor Adriana

Reporteri online- Fenomene meteo extreme

Vremea se schimba și peste tot pe glob se întâmplă diverse fenomene meteo extreme pe care oamenii are trebui să le cunoască. Astfel, elevii de clasele a XII-a au căutat pe Internet diverse fenomene meteo extreme și cum au afectat ele planeta în diverse zone. Ei au lucrat pe un document colaborativ folosind prezentările Google și au realizat un material care poate fi folosit ca sursă de informare pentru alți colegi.

Este important pentru noi ca elevii să fie informați despre efectele urbanizării și să fie mai conștienți de impactul zonelor urbane asupra mediului. Astfel am organizat ateliere de lucru folosind instrumente digitale precum Jamboard si Google slides pentru a aborda subiectele menționate.



Suntem in online si invatam lucruri noi. Astfel, am descoperit un instrument digital care ne-a permis sa realizam un calendar cu activitati Eco in dorinta de a promova valorile programului si activitatile desfasurate in cadrul acestuia.

De ce sunt muntii importanti? – activitate de informare și de constientizare a rolului pe care muntii il au pentru planeta noastra. Elevii au cautat infomatii despre diverse lanturi muntoase si au realizat prezentari despre importanta acestora folosind Jamboard.

Toamna

elevii au discutat despre schimbarile climatice care au loc toamna, despre alimentele de sezon si despre importanta consumului acestora in mod constant. Ei au realizat colaje artistice folosind diverse elemente din natura.

 Ziua Marii Negre

Activitatea a vizat discutii despre importanta Marii Negre la nivel European. Elevii au realizat picturi care sa ilustreze diferite ipostaze si au participat la discutii despre importanta Marii Negre din punct de vedere geostrategic dar si din punct de vedere al biodiversitatii pe care o include. 

SE IMPUN:

  • sprijinul activ al conducerii scolii si al autoritatilor locale;
  • dorinta de implicare a elevilor în procesul de luare a deciziilor şi crearea posibilităţilor de a acţiona la orice nivel;
  • implicarea activă a intregului corp didactic al unităţii şcolare;
  • dorinţa de a începe si continua o acţiune cu rezultate pe termen lung;
  • un coordonator cu initiativa, altruist, energic si cooperant.

Beneficiile programului

ELEVII:

  • invata sa cunoasca problemele mediului in care traiesc;
  • devin constienti de necesitatea implicarii in problemele mediului;
  • devin mai atenti si mai preocupati de probleme mediului inconjurator;
  • fac legatura intre problemele locale si cele globale;
  • inteleg mai bine problema dezvoltarii durabile;
  • isi dezvolta capacitatea de a lua decizii si de a deveni lideri;
  • devin protagonisti ai propriei lor educatii;
  • isi dezvolta abilitatile, deprinderile si cunostintele;
  • se familiarizeaza cu un vocabular adecvat privind mediul inconjurator;
  • sunt pusi in situatii inedite, practice, devenind responsabili de propriile lor actiuni;
  • isi pun intrebǎri asupra problemelor de mediu si se gândesc la posibile solutii;
  • invata sa realizeze un proiect pe baza informatiilor acumulate pe teren;
  • exerseaza folosirea Internet-ului in comunicarea cu alti elevi care au aceleasi preocupari;
  • schimba experiente si comunica cu alti elevi din tara sau de pe glob;
  • contribuie la formarea propriei personalitati, prin participarea la diverse actiuni instructiv-educative cu caracter ecologic, ce ofera acestora o gama larga de preocupari in diferite domenii ale cunoasterii: arta, literatura, muzica, stiinte etc.
  • isi dezvolta  creativitatea, spiritul critic, capacitatea  de a  lucra in echipa si de a lua lua decizii pentru atingerea scopului propus;
  • invata sa se comporte ca buni cetateni.

Cadrele didactice:

  • se remarca intr-un program international care functioneaza de 29 de ani in lume si de 15 ani in România;
  • inteleg mai bine problemele de mediu si impactul lor asupra comunitatii din care provin;
  • exerseaza folosirea Internet-ului si noilor tehnologii ca instrumente educative;
  • impartasesc experiente cu alte cadre didactice din tara si din lume;
  • sunt pusi ȋn situatia de a fi apreciati de proprii elevi si de comunitatea din care fac parte;
  • devin mai atenti si mai preocupati de problemele mediului inconjurator;
  • sunt recompensati cu diplome ce atesta implicarea lor intr-un program international;
  • in functie de nivelul de implicare, primesc premii si distinctii din partea CCDG.

Unitatea scolara:

  • se remarca intr-un program international cotat ca având cel mai mare impact la nivel mondial, prin participarea a circa 10 milioane de copii, tineri si cadre didactice, din 48 de tari de pe toate continentele;
  • stabileste legaturi cu alte scoli de pe glob, pe baza platformei Linking Project;
  • se implica mai mult in problemele de mediu, imbunatatind mediul scolar cu ajutorul elevilor (amenajarea spatiului verde din jurul scolii etc.);
  • realizeaza venituri prin valorificarea deseurilor recuperabile;
  • realizeaza economii financiare prin reducerea consumului de apa si energie si reducerea cantitarii de deseuri;
  • isi imbunatateste imaginea in rândul comunitatii;
  • isi creeaza propria identitate in formarea educatiei ecologice a copiilor/tinerilor;
  • prin activitatile de proiect, va promova valorile scolii;
  • ofera copiilor / tinerilor posibilitatea de a imbina notiunile teoretice cu o diversitate de aplicatii practice formale si nonformale.
  • participa la concursurile internationale gestionate de FEE;
  • primeste recunoastere internationala, Cerificatul Mondial de Eco-Scoala si Steagul Verde fiind simboluri ale dezvoltarii durabile.

Comunitatea locala:

  • identifica mai usor problemele locale de mediu;
  • realizeaza informarea si constientizarea membrilor comunitatii locale prin organizarea unor campanii ecologice;
  • realizeaza mai usor parteneriatul intre membrii comunitatii si diferite institutii;
  • dobândirea unui comportament ecologic in rândul elevilor se reflecta si in comunitate;
  • implica, in folosul intregii comunitati, elevii in actiuni efective de ecologizare a mediului, de exemplu activitati  de igienizare si ecologizare a localitatii, refacerea spatiilor verzi in colaborare cu autoritatile locale.

https://www.ccdg.ro/despre-ccdg#